Fragmentul următor provine din volumul „Maeștrii spirituali”, de Jacques Brosse. Tema Bhagavad-Gita apare aici într-un context mai amplu. Dialogul dintre Arjuna și Krishna așază dilema morală, datoria, cunoașterea și devoțiunea în mijlocul unei crize. Textul păstrează desfășurarea cărții și a fost curățat numai de semnele tehnice ale ediției tipografice.
Bhagavad-Gită înalță discipolul din planul uman în planul divin în trei etape. Odată ce renunță la dorință, acesta trebuie mai întâi să îndeplinească faptele al căror autor se crede, ca sacrificiu adus lui Dumnezeu. Apoi, el recunoaşte că acestea nu sunt decât efectele Forţei universale, Prakriti, în el. În sfârşit, el identifică Prakriti drept manifestare parțială a Purushei supreme şi imuabile, căreia i se va abandona în iubire, obținând libertatea desăvârșită şi participând la transcendența divină. Aceste trei etape corespund totodată celor trei ramuri ale yogăi, karma, jfiâna şi thakti, precum şi sânkiyei sau adevărata cunoaştere a Sinelui. Bhakti
Însă, dintre aceste trei ramuri, bhakti-yoga este cea care prevalează aici asupra celorlalte două. Cuvântul bhakti, derivat din rădăcina bhaj, „a împărți”, traduce sentimentul de încredere absolută, dragoste şi devotament al credinciosului faţă de divinitate, sentiment intens care, interiorizat, umple sufletul de buzkta și îl împlineşte. Acest aspect al cultului este foarte vechi în India, unde au coexistat, de fapt, dintotdeauna devo- ţiunile faţă de un zeu anume, Isthadeoa (textual, „zeul iubit căruia ne dedicăm”), considerat a fi Zeul suprem. Această formă de devoțiune, care s-a dezvoltat indubitabil în afara mediului brahmanic şi a devenit foarte îndrăgită, se adresa în principal lui Bhagavant, „Stăpânul Binevoitor”, identificat în general cu Vishnu, Krishna (cel „negru” sau „albastruînchis”), Bhagavan din Bhagavad-Gită, fiind considerat al optulea avatar al acestuia. Tocmai pornind de la Bhagaond-Gită s-a răspândit în toate păturile acest cult reconfortant şi accesibil tuturor, după cum proclamă Krishna însuşi:
„Chiar şi un mare criminal, dacă mă adoră întru totul, trebuie considerat a fi un om bun, căci credința lui este adevărată.
Repede, el devine fără pată şi obține pacea veşnică. Înțelege, o, fiu al lui Kuntă, niciodată slujitorul meu nu se pierde.
Învățătura textului
Textul întreabă cum putem acționa responsabil fără ca identitatea noastră să depindă complet de succes.
Pentru reflecție: Alege o responsabilitate și definește separat calitatea acțiunii și rezultatul pe care nu îl poți controla.