„Maimuțele și șepcile” este o povestire despre istețime, memorie și primejdia de a crede că o soluție veche va funcționa neschimbată într-o situație nouă. Textul de mai jos păstrează firul și poanta povestirii din volum, astfel încât poate fi citit și înțeles fără nicio lectură prealabilă.
Maimuțele și șepcile
Un tânăr vânzător de șepci călătorea din sat în sat. Într-o seară de vară, în timp ce traversa o pădure întinsă, oboseala l-a făcut să se oprească la umbra unui manghier. Și-a așezat sacul cu marfă lângă trunchi și a adormit.
Când s-a trezit, sacul era gol. A privit în jur, convins că fusese prădat, iar apoi a ridicat ochii spre crengi. Copacul era plin de maimuțe, fiecare purtând pe cap câte una dintre șepcile lui. Tânărul a început să strige la ele. Maimuțele au strigat și ele. A aruncat cu pietre, iar animalele i-au răspuns aruncând fructe de mango.
Ajuns la capătul răbdării, vânzătorul și-a smuls șapca de pe cap și a trântit-o la pământ. Maimuțele l-au imitat îndată. Șepcile au căzut din copac, tânărul le-a strâns repede, le-a pus în sac și și-a continuat drumul.
Au trecut cincizeci de ani. Nepotul vânzătorului, care ajunsese să practice aceeași meserie, a trecut prin aceeași pădure. După un drum lung s-a oprit sub un manghier și a adormit. La trezire, a găsit sacul gol și maimuțele cu șepcile lui pe cap.
Atunci și-a amintit povestea pe care bunicul o spusese de atâtea ori. A făcut un semn cu mâna, iar maimuțele l-au imitat. S-a șters la nas, iar ele au făcut la fel. Sigur că știa cum avea să se termine întâmplarea, și-a aruncat șapca la pământ.
De data aceasta, nicio șapcă nu a căzut din copac. O maimuță a coborât, s-a apropiat de el, l-a bătut pe umăr și i-a spus:
— Crezi că numai tu ai avut bunic?
Învățătura textului
Povestea nu spune că experiența celor dinainte este inutilă. Dimpotrivă, nepotul găsește repede o direcție tocmai pentru că își amintește ce a învățat de la bunicul său. Greșeala lui este alta: confundă învățătura cu o rețetă care trebuie repetată mecanic.
Între prima și a doua întâmplare, nu numai oamenii au transmis mai departe ceea ce știau. Și maimuțele au avut timp să învețe. Situația seamănă cu cea veche, dar nu mai este aceeași. Înțelepciunea adevărată cere memorie, însă cere și atenție la prezent. Ceea ce a salvat pe cineva ieri ne poate încurca astăzi dacă nu mai privim realitatea din fața noastră.
Întrebarea pe care o lasă povestirea este simplă: atunci când aplicăm un sfat primit, vedem ce se întâmplă acum sau doar repetăm gestul cuiva care a reușit cândva?